marți, 22 februarie 2011

Ep.3

Ne agatam unul dupa altul de bara ultimului vagon si ne saltam inauntru. Mergem mai spre mijlocul trenului si, cind ne gasim, in sfirsit locul, ii intreb:
-Ce ati facut de era sa pierdem trenul??
-Nu a venit nici un 35 si nici un 102 cit am stat in statie. Pina la urma, a trebuit sa luam un taxi, ne-a costat 70 de lei, raspunse Bodo rizind.
-70 de lei? ...Nu imi venea sa imi cred urechilor auzind asa suma...
-Eu nu am vrut, dar Bodo a zis ca plateste el, numai sa prindem trenul, mormai Vasu.
-Lasa mai, sintem in tren? Mergem la mare? Nu mai conteaza! incheie Bodo optimist.

Drumul pina la Constanta fu fara evenimente... Prietenul studentilor nici macar nu si-a facut aparitia. Asa ca iata-ne debarcati in gara.
Bun... Si acum?
- Sa vedem marea, propuse Vasu.
Ne-am dus pe mal, ne-a intrat nisip in pantofi, am alergat, am tras in piept aerul sarat...
...Si in curind s-a intunecat si am inceput sa ne gindim la un loc de dormit. In trecere dupa un sandvis, un suc, mai intrasem si pe la o receptie-doua sa intrebam de curiozitate cit ar fi o camera. 300 de lei. Ha??.... De unde tata?!
Ne-am intors in gara si ne-am lungit fiecare pe cite o banca afara... Brrrr.... Friiig, friiiig... In mineca scurta cum eram, tremuram toti ca varga. Am unit doua banci, fata in fata si ne-am pus toti trei unul linga altul. Dupa citeva atipeli si treziri chinuitoare, ne-am dat seama ca nici asa nu merge.

In mintile noastre obosite a sclipit ideea: sa ducem bancile in cladirea garii si sa dormim acolo. Sub privirile uimite ale celor citeva persoane aflate in gara la acea ora tirzie, le-am tirit intr-un colt mai ferit si, in sfirsit, la caldura, am adormit bustean.
...Dupa ceea ce mi s-a parut a fi numai citeva clipe, ma trezeste o scuturatura de umar... Cu greu intredeschid ochii si ii vad pe Vasu si Bodo in picioare, cu niste figuri grave.
Vasu se mai apleca odata, ma scutura si sopti...
-Scoala-te.... E politia...
Intorc putin capul si ii vad si eu in sfirsit pe cei doi politisti care ne priveau sever.
- Sa spui ca esti student, mai apuca Vasu sa imi sufle in ureche.
Ma ridic.
- Actele Dvs. va rog!
Scoatem toti trei carnetele de student. Politistii le verifica si atitudinea lor devine sensibil mai ingaduitoare.
- Ce e cu voi aici?
- Stiti... incepu Vasu. Am venit la mare de 1 mai si am ramas si azi. Avem tren la 5 dimineata si ne-am gindit ca nu are rost sa mai dam bani la hotel. Ne era frig si am tras bancile inauntru.
Privirile politistilor, impreuna cu a mea si a lui Bodo, se intoarsera spre tabela cu mersul trenurilor. Intr-adevar, la 5 dimineata pleca un personal spre capitala. Vasu asta era o figura, nu gluma. Ce prezenta de spirit!
-Bine baieti... dar scoateti bancile afara, ca acum cladirea garii se inchide pentru curatenie.
-Sigur, imediat! rasuflaram usurati .
Le-a tras afara si in urma noastra, femeia de serviciu incuie usile si se apuca de spalat.

-Da... Si acum? ramase intrebarea in aer.
Ne-am indreptat spre unul din blocurile din apropiere, am urcat pina la etajul 10 (ultimul) ca sa nu ne deranjeze eventuali locatari. ne-am asezat pe scari si uite-asa am dormit pina la pe la 6 si ceva dimineata.
-Sa mergem pe malul marii sa prindem ultravioletele, se trezi Bodo. Nu sint decit de la 5 la 7!
Peste vreo 20 de minute, stateam catarati pe dig, cit mai aproape de apa si absorbeam ultravioletele lui Bodo prin toti porii.
Cum foamea ne cam inghiontea la stomac, ne-am intors la un magazin, am cumparat salam pe care ni l-a feliat vinzatoarea si apoi ne-am asezat pe o banca sa mincam, in timp ce priveam trecatorii grabiti catre serviciu.
Hoinareala prin oras trebuia sa se incheie in gara la ora patru cind aveam accelerat spre Bucuresti, dar Vasu, care se despartise de noi sa caute ceva pentru prietena lui, nu a aparut decit la vreo 10 minute dupa plecarea trenului.

Si uite asa, spre seara, rupti de oboseala, ne urcam si noi in sfirsit in tren. Am adormit somn greu, din care ne-a trezit doar forfota calatorilor grabiti sa coboare. De zapacit ce eram, nici nu mi-am mai dat seama in ce gara sint si am crezut ca am ajuns la Galati. In timp ce priveam buimacit pe fereastra, incercind sa imi dau seama de ce nu seamana cladirile, incep sa imi revin incet-incet.

Ne despartim pe peron, cu ochii cirpiti, Bodo si Vasu catre statia de tramvai si eu luind-o agale spre Regie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu